Noutăți

Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, care va sărbători nu peste mult timp un secol de activitate, a fost, încă de la înființare, motorul principalei zone de dezvoltare economică a României, în mare măsură și datorită miilor de absolvenți care au dovedit calitățile inginerului format la Timișoara. În cei aproape 100 de ani de funcționare, Politehnica timișoreană a avut în permanență doi parteneri de încredere: învățământul preuniversitar și mediul economic.

Bucurie mare și emoție luni, 25 martie, la Biblioteca UPT, unde handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au venit, cu toții, să prezinte Cupa României, pe care au câștigat-o, după 33 de ani, și pe care o dedică Centenarului Universității Politehnica Timișoara. Politehnica Timișoara a jucat duminică, 10 martie 2019, la Focșani, finala Cupei României la handbal masculin.

Apropierea Centenarului aduce tot mai multe proiecte importante pentru Universitatea Politehnica Timișoara. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) și Universitatea Politehnica Timișoara au semnat miercuri, 27 februarie 2019, la Rectoratul UPT, contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale universitare la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului”.

Centrul de Educație Permanentă al Universității Politehnica Timișoara a aniversat, în 18 decembrie 2018, 20 de ani de existență, ocazie cu care a fost organizat Forumul Educațional al CEP. În deschiderea acestuia au luat cuvântul rectorul UPT, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, prorectorul prof.univ.dr.ing. Daniel Dan, viceprimarul Timișoarei, ing. Dan Diaconu, și directorul CEP, conf. dr. ing. Nicolae Crainic.