Noutăți

Cei mai buni 100 de elevi din șapte județe ale țării ((Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Bihor) au fost prezenți, în 5 septembrie 2019, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, la deschiderea școlii de vară „Politehnica™ 100% performanță”. Aceștia au fost întâmpinați de reprezentanții conducerii universității, reprezentanți ai celor zece facultăți, ai mediului economic, dar și ai Consiliului Național al Elevilor.

În săptămâna 26 – 31 mai 2019, la Washington, Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, cu o tradiție de aproape un secol, alături de alte 23 de universități din România, a participat la Conferința și Expoziția anuală NAFSA cel mai mare eveniment internațional de promovare a ofertei internaționale, sub egida Consiliului Național al Rectorilor și cu suportul Agenției Naționale Erasmus și al UEFISCDI, prin proiectul FDI-2019-0708 - domeniul Internaționalizarea Învățământului Superior din România.

Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, cu o tradiție de aproape 100 de ani, e tot mai prezentă în topurile internaționale și își confirmă astfel statutul de instituție de educație și cercetare de excelență. US News a dat publicității ranking-ul pentru anul 2019 în domeniul ingineriei, Universitatea Politehnica Timișoara fiind inclusă pentru prima oară în această clasificare mondială a instituțiilor de învățământ superior.

În contextul apropierii Centenarului existenței sale, Universitatea Politehnica Timișoara a demarat proiectul Politehnica™ 100% performanță (100 de politehniști de succes pentru 100 de liceeni merituoși), cu scopul de a identifica 100 de tineri cu capacități deosebite din liceele din regiune și nu numai și de a-i sprijini pentru a-și pune în aplicare pasiunea și a o transforma într-o profesie și carieră strălucitoare.