Sportul, o tradiție în Politehnica timișoreană

Sportul a fost o componentă esențială a pregătirii studenților Universității Politehnica Timișoara încă de la înființare, instituția fiind și în prezent singura din țară în care disciplina e obligatorie, considerându-se că face parte integrantă din procesul educațional și că trebuie să rămână și în continuare o activitate definitorie a UPT. De altfel, rectorul Victor Vâlcovici spunea, în memoriile sale, că „Spiritul de echipă și camaraderia, care se creează prin sport, merg mână în mână cu pregătirea sufletească și întărirea trupească.”

Pentru sportul din Politehnica timișoreană, data de 4 decembrie este una simbolică, fiind cea la care, în 1921, a luat ființă, oficial, Societatea Sportivă Politehnica Timișoara, care, de-a lungul anilor, a devenit un simbol al orașului.

Primul rector al Universității Politehnica Timișoara (numită, pe atunci, Școala Politehnică), Traian Lalescu, era şi un mare iubitor de sport. Fusese, în 1916, primul preşedinte al Sporting Club Universitar Studenţesc Bucureşti (ulterior Sportul Studenţesc), iar în acea perioadă era membru în Comitetul Central al FSSR (forul conducător al sportului românesc). El a iniţiat şi înfiinţarea unei grupări sportive a Şcolii Politehnice.

Astfel că, în toamna anului 1920, se ia decizia constituirii unei noi asociaţii sportive: Societatea Sportivă Politehnica Timişoara. Pe scurt, SS Poli, „Poli” devenind, de-a lungul anilor, mai mult decât un simbol pentru societatea şi fotbalul timişorean.

De remarcat este faptul că Societatea Sportivă a fost înființată la Școala Politehnică din Timișoara înaintea unor organizații științifice, tehnice sau sociale.

Formată, cel puţin la început, exclusiv din studenţi, echipa de fotbal SS Politehnica va începe să activeze în primăvara anului următor, 1921. După Unirea, apărută tot în 1920, Poli era a doua echipă „românească” a orașului, înţelegând aici că era formată în principal din jucători de naţionalitate română.

Formaţia studenţească a jucat primele meciuri oficiale în a doua jumătate a anului 1921, înscriindu-se în ediţia 1921/22 a categoriei a II-a a Campionatului Districtual al Timişoarei (această categorie era echivalentul D3, ultimul eşalon pe atunci). În 1924, Poli participă deja în categoria I a acestui campionat, categorie care califica echipa pentru faza finală a campionatului național.

Prima participare a Politehnicii în sistemul național divizionar a fost în ediția 1936/37, prima din istorie a Diviziei C, iar în Divizia B, în 1940/41, ultima oficială înainte de război.

Dacă în perioada interbelică echipa a fost în umbra concitadinelor Chinezul și Ripensia, care au dominat și fotbalul românesc în anii ‘20, respectiv ‘30, după Al Doilea Război Mondial formația studențească va ajunge, în sfârșit, în elita campionatului românesc. În 1948, Poli promovează și participă în premieră în Divizia A. În același an, denumirea clubului devine CSU Timișoara (abreviat CSUT), iar din 1950, Știința, când culorile vor deveni alb-albastru.

În 1958, Știința ratează la golaveraj titlul național, terminând pe locul 3 în campionat, la egalitate de puncte cu locurile 1 și 2! Câștigă însă Cupa României, 1-0 în finala cu Progresul București.

În 1966 se revine la denumirea de Politehnica, iar culorile clubului devin alb-violet. Poli în alb-violet, combinația care va face istorie!

Ultimul, până acum, trofeu obținut de fotbalul timișorean a fost cucerit de Poli, Cupa României în 1980, 2-1 (după prelungiri) cu Steaua. Astfel, alb-violeții au participat, în același an, în Cupa Cupelor, unde au eliminat celebrul club scoțian Celtic Glasgow, fost câștigător al CCE.

În 1997, clubul studențesc retrogradează din prima divizie, apoi, în 2002, se desființează.Tradiția sa este continuată azi de ASU Politehnica, club aparținând de UPT, cea care înființase, în 1921, Societatea Sportivă Politehnica...

„4 decembrie 1921. O dată care-i face să tresară pe timișorenii de pretutindeni. În acea iarnă îndepărtată, la trei ani de la Marea Unire, orașul și-a câștigat cel mai de preț simbol, alintat peste ani, de generații întregi de druckeri, cum nu se poate mai frumos: POLI.

Poate că POLI n-a avut strălucirea Chinezului sau a Ripensiei. Greutatea clubului studențesc nu s-a măsurat în cupe, medalii și diplome. În schimb, POLI a avut, în întreaga ei existență, acel CEVA, care a făcut-o specială în peisajul general al fotbalului românesc: PASIUNEA. Un sentiment nobil, dezinteresat, necontenit. Un „bun” ce nu poate cumpăra vedete de talie internațională și nici nu poate fi cuprins în vreun dosar de licențiere, dar pe care puține cluburi din lume și-l pot permite sau revendica. Poate Napoli, poate Marseille, poate Liverpool. Orașe care, la fel ca Timișoara, trăiesc pentru două culori. Orașe pentru care echipa înseamnă totul, iar suporterii îi dedică întreaga perioadă cuprinsă între naștere și moarte.

Inima Timișoarei pulsează un sânge violet, izvorât din intenția lui Traian Lalescu, primul rector al Școlii Politehnice. Penița reputatului matematician a dat Timișoarei o nouă identitate, o stare de spirit, un simbol”, spune rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban.

Fotbalul nu este însă singurul sport în care Politehnica a excelat. În 1947 s-a înființat echipa de handbal, avându-l căpitan pe Ștefan Gârlașu, iar în rândul jucătorilor s-a evidențiat Georg Gunesch, cel care a polarizat în jurul său sportivi de excepție de la alte discipline sportive: Soter (săritura în înălțime), Stănescu (polo), Pușcașu (suliță), Raica (greutate), toți campioni și recordmani ai României. De-a lungul anilor, echipa de handbal a Politehnicii a avut rezultate remarcabile, ultimul dintre acestea înregistrându-se în 10 martie 2019, când echipa a câștigat Cupa României, după ce învind în finală pe Steaua București.

În România, primul campionat de volei s-a organizat în 1931, iar primul Campionat Universitar a fost în 1942, la care a participat și echipa „Politehnica”. După cel de-al doilea Război Mondial s-a reluat Campionat Național de Volei, la care au participat 20 de echipe, printre care și echipa studențească „CSU Timișoara”.

Canotajul poate fi considerat, fără doar și poate, sportul definitoriu al Timișoarei. Canotori pe Bega. Una dintre imaginile clasice ale Timișoarei. Îi descoperim încă din copilărie, plutind pe apele canalului ce taie orașul în două și ne oprim nu de puține ori, fascinați, pentru a-i privi preț de câteva clipe. Deși orașul de pe Bega își dispută întâietatea pe plan național în ceea ce privește apariția fotbalului sau a poloului pe apă, remarcându-se mai târziu, chiar pe plan internațional, la handbal, scrimă sau gimnastică, canotajul are cea mai lungă istorie, una care începe tocmai în 1864, când s-au pus bazele „Societății de Luntrișoare”. Nu la multă vreme ia ființă și A.S. Regatta, iar după Primul Război Mondial și-au făcut apariția și câteva cluburi sportive noi cu secții de canotaj, printre care și Politehnica.

Pentru a sublinia importanța pe care Universitatea Politehnica Timișoara o acordă sportului, în 2015 a fost instituită o tradiție. De atunci, în fiecare an, în cadrul Zilelor Politehnicii, se aleargă un număr de ture de stadion egal cu numărul anilor trecuți de la înființarea Politehnicii. Fiecare tură de stadion are un lider, primul fiind, de regulă, chiar rectorul UPT. La cursa de alergare participă atât studenții, cât și cadrele didactice ale universității.

Iar pentru a susține toate activitățile sportive, Universitatea Politehnica Timișoara a construit, de-a lungul timpului o infrastructură cum nu mai are nici o altă universitate din țară și chiar din regiune, cu două baze sportive, cu terenuri de fotbal, baschet, tenis, handbal, săli de sport, bazine de înot (acoperit și în aer liber), toate fiind puse gratuit la dispoziția studenților și a cadrelor didactice.